Meciul dintre FC Basel și Schalke 04, din grupa E a Ligii Campionilor, grupă din care face parte și Steaua, a fost întrerupt pentru scurt timp, începând cu minutul 5, după ce un banner de protest a fost arborat deasupra arenei echipei elvețiene. Mai multe incidente au avut loc înaintea și în timpul meciului, incidente soldate cu rănirea a 23 de persoane. Polițiștii au fost nevoiți să folosească gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc. Trei persoane au fost spitalizate și altele au fost tratate la fața locului. Zece suporteri au fost arestați.
Patru militanți ai organizației Greenpeace au perturbat startul partidei, afișând un banner cu un mesaj împotriva Gazprom, sponsorul competiției: „Gazprom, don’t foul the Arctic” și „Free the Arctic 30”, se scrie pe banner.
La meciul dintre Basel și Schalke a asistat și Michael Platini, președintele UEFA.
The Guardian anunță că elvețienii riscă sancțiuni disciplinare din partea UEFA. Acestea pornesc de la o simplă amendă și ajung până la suspendarea terenului pentru unul sau mai multe meciuri. Steaua ar putea profita de o eventuală penalizare a lui FC Basel, roș-albaștrii urmând a disputa următorul meci în deplasare cu Basel. Steaua și FC Basel se luptă pentru locul 3 în grupa E, loc ce duce în primăvara Europa League.
Schalke 04 a învins pe FC Basel cu 1-0. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Draxler, în minutul 54.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER